Începând cu anul 2017, fiecare cetățean, angajat oficial în câmpul muncii, are dreptul să decidă unde ajung 2% din impozitul pe venit. Dacă nu decide el, decide statul. Noi te încurajăm să fii stăpân pe propriul ban, având libertatea să alegi unde poți contribui. Acum ai acest drept!
Ce trebuie să faci:
- Mergi cu buletinul la cel mai apropiat Serviciu Fiscal de Stat;
- Completează formularele cu privire la impozitul pe venit, declarația CET 18;
- În câmpul M1 al formularului, introdu codul fiscal/IDNO al ONG-ului pe care vrei să-l susții.
Redirecționând 2% la codul fiscal 1011620001828 al CCF Moldova, contribui direct la schimbarea vieții unui copil.
Fiecare formular completat înseamnă speranța unui copil de a crește într-o familie iubitoare.
Până pe data de 30 aprilie 2023 poți redirecționa cele 2% din impozitul pe venit către CCF Moldova, iar noi vom avea grijă să te informăm ulterior ce am făcut cu banii tăi. Datorită oamenilor care cred în puterea FAMILIEI, anul trecut am colectat 80 568 lei. Acești bani au contribuit la munca organizației și ne-au ajutat să schimbăm noi destine. Anual lucrăm cu aproape 700 de copii, prevenind trauma separării și încălcarea dreptului la o familie.
CCF Moldova își bazează activitatea pe un crez puternic: viața în orfelinate fură copilăria și distruge visuri. Privarea de afecțiune familială și atenție individuală lasă răni adânci, pe care doar iubirea unei familii adevărate le poate vindeca. Din acest motiv, CCF Moldova și HHC Marea Britanie în parteneriat cu autoritățile statului, acționează pentru a închide orfelinatele și a înlocui centrele de plasament cu alternative de tip familial. În cei aproape 19 ani de activitate am lucrat cu 7431 de copii din întreaga țară. În 2022 ne-am concentrat eforturile și în susținerea refugiaților din Ucraina, oferind sprijin și asistență pentru 12 978 persoane dintre care 5 012 au fost copii.
ASCULTĂ CE SPUNE LUMEA!
Redirecționează 2% la codul fiscal 1011620001828.
Să facem lumea copiilor mai frumoasă!